„A scrie poezie, a fost dintotdeauna o artă pe care mulți au încercat să o stăpânească, puțini au reușit si foarte puțini au dus-o la rangul de măiestrie. Încă de la începuturile sale, pierdute în negura timpului, poezia a fost un balsam pentru sufletul celor ce au încercat să se desprinda de lucurile livrești și rutina zilnică a „muritorilor de rând„ și să transceadă dincolo de timp și spatiu, dând frâu liber imaginației și sentimentelor lor atingând ,poate, singura formă de nemurire cunoscută nouă pana în prezent, viata veșnică în amintirea și sufletul oamenilor.
Alături de colegele mele, dna. Ligia Necula si dna. Luiza Cristea, cea care a pus bazele acestui minunat proiect și a demarat totul, am descoperit, e drept cu multă surprindere dar cu și mai multă plăcere, faptul că mulți dintre tinerii noștri nu doar citesc ci și cochetează cu poezia. Cu toate că de-a lungul acestui atelier timpul ne-a fost măsurat cu zgârcenie, am reușit să navigăm împreuna cu “frumoșii nebuni” prin meandrele timpului și ale poeziei, fiecare descoperind și savurând diferitele stiluri poetice ale unor nume consacrate, în același timp adoptând și adaptând stilul poetic ce vibrează pe aceeasi coardă cu sufletul si sentimentele lor.
Tinerii din judetele Giurgiu, Teleorman si Olt au dovedit că poezia poate fi înteleasa si apreciată la adevarată ei valoare intrinsecă și au contribuit cu prisosință la acest corn al abundentei poetice, care s-a metamorfozat dintr-un simplu manuscris de poezii in acest volum intitulat “Tinerețea Poetică a Frumoșilor Nebuni”. Avântul și vigoarea tinereții lor secondată de sclipirea de inspirație nebună au rodit iar fructele năzuintei lor poetice au aparut în toată splendoarea lor.
Acest proiect a dovedit faptul că (in ciuda timpului scurt) tinerii dau dovadă de răbdare, pasiune și mai ales dedicare, încercând constant să-și depășească propriile limite (limite cu totul imaginare de altfel).
Închei aceste rânduri nutrind speranța că, în urma acestui proiect, participanții nu au devenit doar cititori de poezie ci, adevărați devoratori ai acestei arte, fiind capabili să treacă dincolo de barierele “creației de duzină”, reusind să perceapă și să înțeleagă mesajele „vii„ ce se ascund îndărătul cuvintelor. Îndrăznesc să împing această speranță puțin mai departe, urându-le tuturor să devină în timp din cititori, creatori! Să bucure la rândul lor generațiile ce vor veni, cu arta lor poetica, intrând intr-un final in rândurile predecesorilor lor nemuritori.”
– Geles Alexandru Claudiu, formator