„Cu entuziasm și energie, flashmobul nostru a adus cultura mai aproape de oameni în Alexandria, Slatina și Giurgiu! Sub semnul celor "3C" - Carte, Creator, Cititor, am transformat spațiile publice în adevărate scene ale pasiunii pentru lectură și artă, susținând proiectul cultural al Romania Business School Foundation, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

1. Cum a fost experiența de a coregrafia acest flashmob?

Pentru mine, acest proiect a fost mai mult decât o simplă coregrafie – a fost o oportunitate de a aduce oamenii mai aproape de carte, de creație și de cultura scrisă. Am simțit o mare responsabilitate să găsesc acele mișcări și expresii care să transmită valorile acestui proiect: Carte, Creator, Cititor. Fiecare pas a fost gândit astfel încât să creeze o punte între tineri, cititori și poeți consacrați, și să le reamintească tuturor de puterea și frumusețea cuvântului scris.

2. Care a fost scopul principal al acestui flashmob?
Scopul principal a fost să promovăm lectura și să inspirăm oamenii să descopere valoarea culturii scrise. Am vrut să creăm un moment inedit, prin care cartea și cititul să fie văzute ca fiind accesibile, moderne și demne de a face parte din viața fiecăruia. Prin mișcare și elemente recuzitorii, am încercat să aducem povestea cărților mai aproape de inima fiecărui participant și spectator.

3. Cum ați simțit reacția publicului și a participanților?

Reacția a fost incredibilă! Am văzut cum oamenii se opreau, ne filmau, erau surprinși, zâmbeau și își arătau aprecierea față de ceea ce am creat împreună.
Flashmobul a avut loc în trei orașe – Alexandria, Slatina și Giurgiu – și, deși publicul era diferit în fiecare loc, emoția era aceeași: o curiozitate autentică și o deschidere față de mesajul nostru. Cred că acest proiect a reușit să creeze o legătură între generații, între poeți și tineri, între cultura scrisă și publicul larg.

4. Ce impact consideri că are acest tip de proiecte culturale asupra comunității?
Proiectele de acest gen au un impact imens asupra comunității, pentru că aduc cultura în spațiul public într-un mod accesibil și captivant. Flashmobul a fost o dovadă că lectura și arta nu trebuie să fie îndepărtate sau elitiste – ele pot fi parte din viața noastră de zi cu zi, pot fi trăite și împărtășite. Cred că astfel de inițiative, cum este proiectul cultural al Romania Business School Foundation, sunt esențiale pentru stimularea creativității, pentru a încuraja noi talente și pentru a cultiva respectul pentru cultură.

5. Ce mesaj ai transmite publicului și tinerilor care au participat la flashmob?

Le-aș spune să nu subestimeze niciodată puterea cărților și a artei de a ne transforma. În acest proiect am văzut cum tinerii descoperă o lume nouă prin dans, prin poezie, prins scriere creativă, prin muzică, prin emoție. Sper ca această experiență să rămână vie în inimile lor și să îi inspire să își urmeze pasiunile, să citească, să creeze și să aducă frumosul în viața lor și a celor din jur.”

- Mihail Bădiceanu, Coregraf, Trainer, Artist