TESTIMONIALE
„Alături de colegele mele, dna. Ligia Necula și dna. Luiza Cristea, cea care a pus bazele acestui minunat proiect și a demarat totul, am descoperit, e drept cu multă surprindere dar cu și mai multă plăcere, faptul că mulți dintre tinerii noștri nu doar citesc ci și cochetează cu poezia. Cu toate că de-a lungul acestui atelier timpul ne-a fost măsurat cu zgârcenie, am reușit să navigăm împreuna cu “frumoșii nebuni” prin meandrele timpului și ale poeziei, fiecare descoperind și savurând diferitele stiluri poetice ale unor nume consacrate, în același timp adoptând și adaptând stilul poetic ce vibrează pe aceeasi coardă cu sufletul și sentimentele lor.”
„Acest proiect a scos la lumină bogăția de sensibilitate a unei generații de tineri care simt poetic fiecare zi și fiecare întâmplare din viața lor.
Pentru noi, proiectul a devenit o cauză în sine, de recuperare a limbii române literare, de compensare și completare a demersului educațional, împreună cu partenerii noștri instituționali.
Sunt optimistă pentru că acești frumoși nebuni ai zilelor noastre s-au oprit, preț de câteva zile și nopți, asupra meșteșugului poeticesc, uneori sisific, alteori prometeic, descoperindu-și și depășindu-și propriile limite.”
„Poate părea un proiect prea ambițios, dar reușita lui s-a concretizat prin energia/vibrația care a pornit de la grupul nostru (mic) și în câteva luni s-a răspândit cu excelente rezultate cuantificabile la câteva sute de tineri. Îi felicit pe toți participanții la acest proiect. Tinerilor poeți le recomand să exploreze noi moduri de a exista în poezie, de a-și exterioriza trăirile și să devină, cu timpul, profesioniști ai expresie. Pentru a intui, a prefigura poezia viitorului, nouă tuturor trebuie să ne pese cu adevărat de acest filon de aur, tinerii; să-i învățăm să fie liberi în creație. Numai astfel poezia va fi totdeauna în pas cu schimbările fundamentale ale lumii în care trăim și poeții vor conta cu adevărat.”
„Cred că proiectul a reușit, prin intermediul întregii echipe de implementare să-și atingă obiectivul de a activa spațiile bibliotecilor, care au devenit locuri de întâlnire și dezbatere, dar care au fost vizitate de tineri creatori și scriitori consacrați, care au fost descoperiți sau promovați prin multe evenimente și pe multe canale de comunicare. Proiectul a scos la lumină și nevoia de colaborare și exprimare în spații publice a artiștilor și creatorilor din domeniul literar, precum și posibilitățile de utilizare a bibliotecilor pentru organizarea de evenimente diverse, în mod special, evenimente culturale și literare, dar și nevoia de organizare de cenacluri literare sau seri de lectură în orașele de provincie, pe care participanții le-au amintit în întâlnirile organizate și la care autoritățile locale au răspuns pozitiv în unele orașe.”
„A fost o activitate desfășurată firesc, atractivă, lipsită de morgă și de formalism, bazată pe comunicare, pe învățare, pe schimb de experiență. Participarea unor scriitori, a unor artiști importanți a dat personalitate și profesionalism întregului proiect. Asemenea demersuri, bine aplicate, eficiente, desfășurate cu seriozitate, dau speranțe pentru schimbări ale paradigmei culturale. ”
„Proiectele de acest gen au un impact imens asupra comunității, pentru că aduc cultura în spațiul public într-un mod accesibil și captivant. Flashmobul a fost o dovadă că lectura și arta nu trebuie să fie îndepărtate sau elitiste – ele pot fi parte din viața noastră de zi cu zi, pot fi trăite și împărtășite. Cred că astfel de inițiative, cum este proiectul cultural al Romania Business School Foundation, sunt esențiale pentru stimularea creativității, pentru a încuraja noi talente și pentru a cultiva respectul pentru cultură.”
„Această nouă ediție a programului OUR TARGET : UNDERSTANDING THE WORLD – Art & Science & TECH Fair, a fost un adevărat spectacol, dinamic, colorat, cu entuziasm dar şi cu un conţinut ştiinţific asumat şi verbalizat coerent şi fără trac. Machete, experimente, postere, softuri şi nu în cele din urmă măsurători concrete utilizând tehnici moderne şi reprezentări grafice. Un adevărat salt faţă de anii trecuţi. O demonstraţie concretă a potenţialului copiilor noştri atunci când sunt stimulați şi ajutaţi. Evenimentul este în fond un prilej în care se evidenţiază acea minoritate a societăţii de azi, cu deschidere către exploarea Naturii, către cercetare, către căutarea soluțiilor unor probleme majore, pe care noi, adulţii fie le neglijăm fie le privim din perspective rigide, generate de experienţa trecutului.
Abilitatea tinerilor de a se mişca natural într-un mediu nou, în care arta şi ştiinţa îşi dau mâna, în care informaţia este disponibilă favorizând spiritiele tinere, curioase dar capabile să discearnă tematici esenţiale şi nu doar comerciale a fost şi aici secretul
reuşitei. Deloc de neglijat este şi aportul profesorilor, al adevăraţilor mentori ce au stat în spatele fiecărui grup de tineri.”
„Am avut ocazia să iau parte la cursurile de scriere creativă ale proiectului „Cei Trei C” și experiența a fost cu adevărat excepțională. Trainerii sunt deosebit de talentați și inspiraționali, oferind îndrumări și sfaturi valoroase. Exercițiile inedite propuse reușesc să mă scoată din zona de confort, provocându-mă să explorez și să încerc lucruri noi. Atmosfera a fost extrem de plăcută și interactivă, facilitând un mediu de învățare colaborativ și motivant. Aceasta este o oportunitate excelentă de a primi feedback constructiv și de a progresa în arta scrisului, învățând mereu lucruri noi. Recomand cu căldură acest curs oricui dorește să-și dezvolte abilitățile de scriere creativă!”
„Mi-a plăcut ideea susținerii originalității si a expresivității, care mă încurajează spre îmbunătățirea textului meu… A fost o experiență nouă, serioasă şi bine organizată.Nu a fost nici uşor, a fost ceva provocator, cu oamenii dedicați si deschiṣi.
O oportunitate importantă pentru cei ce au nevoie de promovare ṣi experiență.”
„Atelierul nu numai m-a făcut să trăiesc un vis îndeplinit, ci și m-a ajutat să-mi îmbunătățesc vocabularul și imaginația în special când vine vorba de a scrie sau de a-mi „scrie” sufletul pe foaie. Cel mai interesant exercițiu lucrat cu formatorii, în opinia mea, a fost cel care am scris mai multe poezii din mai multe perspective, încât să am oportunitatea de „a trăi” mai multe vieți prin intermediul imaginației oferite prin versuri.
Sincer, m-am simțit ca acasă, căci am putut să-mi exprim sufletul liber și să mă simt ascultată, ba chiar înțeleasă ! Pe mine cel puțin mă ajută să-mi gestionez mai simplu emoțiile și să știu cum să abordez anumite subiecte în diferite situații.”
„Acest atelier mi-a oferit o experiență extraordinară. Mi-a plăcut foarte mult că fiecare dintre noi a fost ascultat și ajutat să devină varianta lui cea mai bună și faptul că ni s-au explicat foarte multe moduri prin care putem scrie o poezie. Cu siguranță, atelierul a fost peste măsura așteptărilor mele. Pentru mine, cel mai interesant exercițiu pe care l-am lucrat a fost ,,exercițiul ancorei”, deoarece m-a ajutat să formez o legătură specială între simțuri și sentimente. Activitățile din atelier mă ajută pentru dezvoltarea mea personală, deoarece exercițiile literare m-au provocat să mă conectez cu trăirile și gândurile mele și să le exprim în cuvinte.
Cursul de creație literară a reprezentat o experiență extraordinară de îmbunătățire a propriului stil de scriere, oferindu-mi oportunitatea de a-mi explora creativitatea în moduri noi și diferite.”
„O experiență unică, bogată în exerciții ce m-au facut să scriu mai mult într-un timp scurt. Relația socială cu ceilalți participanți a fost foarte intensă, ascultând cu drag si creațiile celorlalți scriitori.M-au ajutat să îmi pun ordine în idei, să fiu mai răbdătoare cu gândurile mele și să mă inspir mai mult din viața cotidiană.”
„Am reținut trei idei despre creația literară, în special despre creația poetică din prezentările formatorilor: înnoirea prozodiei de-a lungul secolelor, utilizarea metaforelor cu scopul de a reda expresivitate și evitarea repetiției versurilor. Consider că aceste idei mă vor ajuta în valorificarea talentului literar, prin nuanțarea cât mai corectă și estetică.”
„Cel mai interesant exercițiu pe care l-am lucrat cu formatori, a fost cel în care fiecare elev a compus un vers propriu , iar la final a fost alcatuită o poezie din toate versurile noastre. La aceste ateliere mi-am propus să scriu mai multe poezii cu rimă și măsură. De obicei, abordez în poemele mele stilul versului alb. Acest lucru m-a ajutat să mă dezvolt și din acest punct de vedere și să ies din zona mea de confort. În ciuda faptului că această experiență a durat destul de puțin, am acumulat foarte multă informație folositoare, într-un timp scurt. Formatorii au fost/ sunt foarte bine pregatiti, fapt care a contribuit la dobandirea acestui câstig de către participanți.”
„Cel mai interesant exercițiu a fost crearea unui poem dadaist. A fost fascinant să decupez cuvinte dintr-un text și să le rearanjez aleatoriu pentru a forma un nou poem. Activitățile din atelier îmi stimulează creativitatea, îmi îmbunătățesc exprimarea și mă ajută să am mai multă încredere în abilitățile mele. Experiența celor trei zile de atelier a fost foarte valoroasă și inspirațională.”
„M-au fascinat jocurile literare, temele profunde și multiplele tehnici de scriere creativă. Eu consider că o să mă ajute aceste lucruri, deoarece o să mă gândesc mult mai bine la stilul și abordarea pe care vreau să le incorporez în viitoarele mele lucrări, plus că ajută mult și la inspirația mea în calitate de scriitor începător.
Mi-a plăcut exercițiul în care am lucrat cu toții la un poem comun, care să fie emoționant și evocator, dar și exercițiile în care trebuie să scriem din alte perspective, în afară de perspectiva umană. Experiența mea din cadrul atelierului a fost cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o, mai ales că am avut ce învăța de la niște formatori care s-au dedicat pentru a ne învăța lucruri noi despre arta literară/poezie.”
„Cel mai interesant exercițiu, din punctul meu de vedere, a fost cel în care am scris o poezie împreună, contribuind fiecare cu câte un vers (sau mai multe) propriu. Unul dintre lucrurile pe care le-am reținut din prezentările formatprilor despre creația poetică este acela de a ieși din zona noastră de confort pentru a crea ceva nou. Cred că această idee m-a ajutat să mă redescopăr pe mine însumi tocmai prin faptul că am fost nevoit să mă înstrăinez de ceea ce credeam că sunt. O altă idee este aceea de perseverență, creația poetică fiind aidoma unei plante pe care o udăm în fiecare zi, din iubire. O ultimă idee este faptul că lucrul în echipă este uneori necesar.”
„Ce am învățat?
Felul în care citești poezia, valorifică foarte mult ceea ce vrei să transmiți.
Faptul că rimele îți dau un control atunci când scrii. Am învățat că poți scrie o poezie de 8 strofe în doar 20 de minute.
Cel mai interesant a fost exercițiul în care am realizat poezia cu șoricelul. Presupunea să scriem o poezie din perspectiva unui obiect, a unei alte ființe, iar la final să fie o răsturnare de situație.
Exercițiile din atelier consider că mă vor ajuta în primul rând pe plan actoricesc, în contextul în care o să am nevoie să scriu un text sau să reușesc să improvizez rapid ceva.”
„Trei idei / exerciții care m-au impresionat au fost: Poezia Dadaistă, Întoarcerea de 180 de grade si Efectul ultimului rând. Am învățat că din câteva cuvinte aleatorii pot forma o poezie cu puțină imaginație și dorință. De asemenea, am simțit cum este să privesc lumea din alte perspective și ce impact poate avea o ultimă afirmație asupra percepției întregii scrieri.
Cel mai interesant exercițiu a fost interviul imaginar, unde mi-am imaginat ce sfaturi mi-ar oferi unul dintre poeții mei preferați. Activitățile din atelier mi-au demonstrat că trebuie să avem încredre în proces, că fiecare întâmplare își are rostul și la final vom obține ceva minunat.
A fost o experință minunată și mă bucur enorm că am avut ceastă șansă. Sunt încântată că datorită acestei experiențe am descoperit ce mai am de lucrat la tehnica mea și am învățat diverse metode pe care le voi utiliza în viitor cu drag.”
„Sincer, a fost mult peste așteptările mele fiindcă am învățat mai multe technici super interesante. Cel mai important este să fim creativi, să scriem în propriul nostru stil și să fim deschiși la cât mai multe metode și idei de scriere. Consider că acestea ne vor ajuta în obținerea unor poezii unice.”
„Activitățile din atelier contribuie într-un mod esențial la dezvoltarea noastră personală, deoarece ne provoacă să ieșim din tipare, din zona de confort și să găsim o sursă de inspirație și de creativitate în orice aspect al vieții. De asemenea, ne insuflă sentimentul de motivație, mulțumire și determinare, trezind în noi dorința de a ne autodepăși și puterea de a contempla experiențele și sentimentele din viața noastră pe care să le transpunem în cuvinte. Experiența din cele trei zile de lucru a fost una dintre cele mai înălțătoare și frumoase oportunități din viața mea, deoarece mi-am descoperit pasiunea pentru scrierea de poezie, pentru studiul mai aprofundat al acesteia și al literatiurii și am trăit emoții aparte, alături de oameni, care prin vibrația vocii și a inimilor lor, răspândeau în jur frumosul și amprenta inefabilă a poeziei, impregnată pe sufletul lor.
În aceste trei zile, am simțit că literatura se trăiește cu inima și cugetul nostru!”